Protipendada

"Craii de Curtea Veche"...
Oare ce i o fi dat prin minte lui Caragiale cand a pus de geniala scriere?! Mateiu Caragiale, pentru cei mai putin familiarizati cu literatura buna. Iar pentru scolari: doua enigme. Atat autorul cat si romanul.

Chiar ar fi un interesant exercitiu de imaginatie, ca sa nu zic hilar de a binelea, sa citesc un comentariu sau macar un rezumat elucubrat de catre un licean oarecare. Cum ar vedea un ilustru manuitor de instagram si tic toc cavalcada aproape rocamboleasca? Ar suna ceva de genul: " boss, doi apusi, ofiliti, alaturi de un pletos, iau la rand bordelurile bucurestene si se imbata ca porcii din cand in cand. Mosu' Pasadia o mierleste in timpul unei m*i, peste Pantazi da bulanul dupa ce crapa unchiu su sau ceva, apoi ii moare gagica mai tanara cu un secol. Al mai bengos e Gorica Pirgu. Se stie cu lumea, face banu', are viata meseriasa. "

Fireste ca n o sa priceapa ca autorul e chiar cel care i insoteste pe cei doi prin degradanta viata de alcov in care se ingroapa o epoca. Cum ca Pirgu e o lichea arivista, si ca influenta lui Marcel Proust e colosala in esenta structurala a romanului.

...Dar sa lasam subtilitatile si savoare lecturii pentru cei care n au uitat ce parfumuri poarta cartile intre coperti. In rest,..."tacerea care acopera lucrurile pe care le am uitat" .

Fistic

Am inotat in mari de fistic si m am trezit sorbind valul ochilor tai la rasarit. Am inramat o suta de scoici de margean- icoana toamnei de muselina ce gadila racii de miaza zi. Si mi ai spus ca marea e casa ta. Departe de lume, de vise, de dor. Am inteles ca, dintre toate naiadele, bratele ei te au cules pe tine sa mi fii ursita.Ti a pus alge de smarald pe pleoape si licurici in par sa te vad de departe. Mie mi a asezat domol pe umar un luceafar de seara. Are un dinte ciobit de o amfora din care vinul a muscat din belsug. Caci doar ne am cununat intr un ochi de pelin cu care demiurgul a descantat bolta cerului. Stelele s au prins la rever, sa ne vegheze pasii rataciti in amintiri.
Suntem doi raci de coasta, rosii de vin si de toamna...

Asternuturi nuptiale peste marile nunti ale lumii.

Niciodata a fost ca odata

De ceva vreme am început să recitesc parte din capodoperele literaturii române. După câteva nuvele ale genialului Eliade, m am luptat cu trilema😁 lăsată de Enigma Otiliei: să l iau la palme pe Felix, s o apreciez pe Otilia sau să l compătimesc pe Pascalopol ? Dar n as zăbovi asupra romanului respectiv, pentru ca mi e foarte proaspat în minte altul. N am să i spun numele, poate l ghicește careva din scurtul expozeu. E, practic, o radiografie a moravurilor actuale, desi personajele si vremile s prafuite. Aceiasi politicianiști de mucava, găunoși și fripturiști. Aceeași goană bolnavă după înavuțire, cu călcarea de riguare a cadavrelor. Și ca laitmotiv, citez dintr un personaj de a dreptul grobian. Tănase scatiul : " banii n are miros".🐷

Care va să zică,...bun venit în viitor, România !!