"Soarele s-a topit si a curs pe pamant…"
Intotdeauna am asteptat vara, precum dracusorii cu ochi cafeni ,zbarliti de briza mediteranei , asteaptau ciresii inchipuiti,savurand parfumul fructelor pe care nu le-au gustat niciodata.
Dar sa las puradeii sa se zbenguiasca in voie prin colbul vremii si sa preaslavesc anotimpul parjolului…
Spuneam ca astept cu nerabdare ca soarele sa-l urce-n grad pe generalul Celsius si sa-l spanzure apoi de bobitele de mercur intubate cu grija .
Iata ca,dupa o primavera cu promisiuni si emotii versatile,dupa verdele stigmatizat pe palmele unui univers cocosat, cerul plin de aripi pufoase se rupe in doua lasand roata aia mare de cascaval sa se rostogoleasca peste zari.
E anotimpul fragilor insirati pe fir de pai la umbra de tufisuri frematand a viata.
E anotimpul vapailor de foc revarsate peste dealurile impodobite cu vita-de-vie.
E anotimpul in care respir vrabii zidite la strasina casei si in care ma joc de-a vat-ascunselea cu fluturii…
Era odata vremea vacantelor,timp beatificat de zei;grija notelor zgariate zgarcit in foile aspre de catalog si spranceana ridicata amenintator a profului de mate-stuf de abanos prevestitor de grea furtuna-toate dispareau ca prin farmec.Mureau un pic momentele crancene cand ceasul desteptator ma tragea de urechi,fluierandu-mi fara jena un refren slut:
”scoala-te,scoala-te…puturosule…”
Si in locul lor venea sa-mi strabata vintrele…viata.Pofta nemasurata de viata.Gustam fiecare clipa de libertate cu betisoare de artar si garnitura de cartofi copti de bunica in vatra trosnind de patimile jarului.
Au trecut vacantele….
Si o data cu ele,au trecut si basmele cu feti frumosi altoiti cu praf de nuci ,pentru ca ielele sa nu-i gaseasca de rusalii ,rataciti.Rataciti pe-nserat in plamada codrilor,la rascrucea dorului.
S-a prapadit si calul ‘naripati pe care-I hraneam seara cu flori de foc, pana-i iesea fum gros pe nari de se cruceau greierii la sanul ierbii
Apus-au demult sferele colorate in care impleteam curcubee in cositele zanelor.
Din colectia de aripi daruite de craiesele bazaitoarelor nu mi-a mai ramas decat un fir de praf auriu.Numai bun de suflat peste genele mariei sale- timpul.
Astazi astept vara cu aceeasi fervoare,numai ca ea nu mai vine cu zurgalaii scobiti in tartacute ,iar mierea neagra de brad, care-mi dadea cele nouzesinoua de vieti,o mai gasesc doar in borcane stantate,la colt de manastire.Si nu-mi mai gadila cerul gurii ca odinioara.Magia s-a topit.Vietile,cele nouazecisinoua s-au risipit si ele sub mustatile pisicilor de pretutindeni.
Mi-a ramas totusi ceva.
…Butoiul cu melancolie care s-a umplut ,strengareste ,o data cu trecerea clipelor.Ma mai inec in el din cand in cand,plictisit de acelasi marathon la care suntem damnati sa luam startul in fiecare zori de zi.
Stiti,Sissif era in felul lui un boem.Isi canta rostogolirea anilor in dulce penitenta.
De ce sa-l plangem?.Nu suntem doar urmasii sai?
A venit…si zace, vara.Zace febril pe tampla iepurilor de caramel haituiti de colt sticlos de vulpe.
Stramba poveste.Trista cortina.
O trag putin….in timp ce aplaudati.
Trag valuri de nepatruns sa nu va vad falangele mainilor, plesnind ruginit ,in ritmuri sacadate.
Nu-mi ramane acum decat sa incalec starvul bidiviului care n-a mai gasit demult in iesle jaratec.Cu lancea de fum si coama de vise ,ma-ndrept, la trap, pe urmele sapate de condeiul maestrului D’Istraeli. Issac D’israeli
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu