Acum ,la ceas de adanca tristete,eu sunt fericit ca mana nevazuta a spiritului meu a fost intinsa catre netarmurita darnicie a inegalabililor nosti actori si astfel am primit bucurie sufleteasca inzecit.
Am iubit din totdeauna filmul si in special teatrul romanesc.Am primit o educatie in sensul asta si pentru ca valorile adevarate mi-au fost insuflate si au crescut in mine,nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu.
Am avut idoli in randul marilor,uriasilor actori ai neamului.Am primit fara ezitare vraja cu care ei imi acopereau inima .
Cu timpul am simtit usoare regrete ca din urma veneau din ce in ce mai putine talente autentice.
Sinteticul si graba cu care tinerii actori se prezentau in fata criticului suprem-publicul,m-au incredintat ca harul si pasiunea celor cu care am crescut vor fi irepetabile.
Si precum bunicul meu,care credea cu tarie in copilaria sa ,ca preotii nu mor niciodata,asa am crezut si eu, ca cei care mi-au imbogatit fiinta vor tari vesnic,in trup si suflet.
Nu inteleg acum,cand degetele de la maini sunt prea multe pentru a-i numara pe cei care au mai ramas,de ce nu a dat nimeni vreun decret prin care sa li se interzica moartea .
Nu vreau sa-i amintesc pe toti cei care au obosit sa ne farmece cu magia lor si au trecu Stixul.
Totusi disparitia lui Stefan Iordache ,urmata sfasietor de moartea lui Gheorghe Dinica,au rupt iremediabil ceva in natia asta blestemata a romanilor.
Ne-a imprumutat bunul Dumnezeu ingeri sa ne mangaie ,iar noi,"in nemernicia noastra, precum cainii turbati",scuipam prea repede darul.
Degeaba ii comemoram in fata camerelor de luat vederi,imbracati in haine cernite,impecabil dungate.Degeaba mimam durerea.
Si mai jalnic ,cum unii dintre noi fac asta pentru a atrage simpatia si nenorocitele de voturi in procese efemere ,fara fond.
Suntem un popor care si-a iubit cu patima simbolurile ,dar cu aceeasi fervoare le trece sub parghia nefericita a uitarii.
Suntem poporul ai carui alesi uita prea repede, si ii lasa in bezna gregara a unei existente uneori mizere,dupa ce ei,dezinvolt ,si-au pus viata si inima si la picioarele lor.
Astazi,cel care mi-a sarutat inteligenta si alintat spiritul nu mai este.
Nu-mi inchipui viata scenica romaneasca fara Gheorghe Dinica.
UNIC,GENIAL,IREPETABIL!!!
Te-ai dus maestre sa te odihnesti la subtioara lunii,in acel nod de batista ,unde Dumnezeu a ascuns un ban de aur...,cum ar fi spus Fanus Neagu.
Sa-ti fie dor de noi,maret cavaler al Taliei,si sa ne picuri dor de viata de acolo din sufletul norilor
Ma rog,sa-ti deie bunul Dumnezeu halatul si sarutul de noapte buna.
Nefericit si profund indurerat imi aplec capul in fata nemarginirii tale maestre.
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu