Muflii de ziua a 7-a

Elogiul ridicolului sau cum bărbații îl parafrazează involuntar pe Desiderius Erasmus.

Sunt două categorii de așa ziși masculi alfa bipezi: flăcăii tâmpiței de la fabricație, da' plini de testosteron, care considera ca femeia e pururi cucerită de către masculinitatea lor, fără echivoc, și cei care se vor rasați, citiți, și care cred ca învârt inima EI cu bullshituri pseudointelectuale🦍 Ăștia provoaca milă și în același timp amuzament. Ei sunt cei care, în cele din urmă, experimentează ridicolul și, în funcție de dimensiunea vanitații, trec mai departe cu zâmbet tâmp și fals pe bot sau bagă capul sub perină să nu-i râdă curcile. Și asta pentru ca la ei hormonii pun pe pauza bruma de inteligență atunci când au de-a face cu o femeie. Se împăunează prostește și își imaginează cum că ființa lor de natura divină a atras fără putință de scăpare...cadâna. Sunt atât de orbiți și îmbătați de propria persoană, încât nu văd evidența nici dacă le-o pune cineva in fața ochilor.
Dragilor, nu e meritul vostru daca ați intrat in grațiile femeii. EA, FEMEIA, v-a lasat falsa impresie! Nu vă rotiți cretinește precum cocoșelul de munte! Nu speriați nicidecum eventualii pretendenți, indiferent cât v-ați împăuna. Nu faceti decât să vă îngropați în ridicolul muștii, veselă nevoie mare că a scos boii la arat😁💪
Ați strănutat de două ori în preajma femeii și aveți pretenții de proprietar, de mascul biruitor. Pricepeți ca sunteti aleși, nu alegători! Iar faptul ca deveniți, pentru un timp, jucăria preferata, nu înseamnă că abandonul nu vă pândește. Dacă n-ați dormi în cizme, ați pricepe ca au mai fost si altele. Poate mai frumoase sau mai performante. 👍😋
Revenind la ridicol, sentimentul o să vă lovească în moalele capului, fix acolo unde ați îndesat cununa efemeră de lauri. Se va întâmpla atunci cand hormonii se vor liniști, iar duduia, vă va spune: tai-tai!...din vârful buzelor.😋 Ce, credeați că nu se mai dau în lucru exemplare upgradate?! Hahaha...naivilor!👀😊E în firescul lucrurilor.
Și rușinea pe care o s-o simțiți atunci, la o privire atentă în oglindă, provine din faptul că n-ați citit cărțile care trebuie. 😎
E atât de amuzant când un pseudointelectual îngâmfat îți spune de pe metereze: "chill, bro, is my women! ". Nu trebuie să-i răspunzi. Humpty-Dumpty s-a spart pentru că a căzut de undeva de foarte de sus.😋👍.
În loc de încheiere, vă las vorbele unuia muuult mai deștept decât voi:

"Ce bine ar fi dacă am avea două vieți. Una în care să facem greșeli și a doua în care să profităm de pe urma lor"!
😎... Chill bro ! n-o lua ad literam; nu e cazu', nu se poate !!!😉

Chapeau

Am facut, de cateva ori, tapaj despre sinceritate. Si stiu ca romansii sunt suspiciosi de la mama natura. Abia asteapta sa ti rada in nas si sa te arate cu degetul, suspectandu te ca papi cacat. Mno, de regula nu ma doare de gura lumii, dar pentru ca tot am fost provocat, a propo de un subiect delicat, hai sa l si lamuresc. Ca sa nu mai moara magaru' de drum lung si prostu' de grija altuia. ;)
Bun,... de ce nu am cautat sa ma implic intr o relatie pe care s o duc spre finalitatea cu clopotei, grau, porumbei, cununa si alte d astea ?
Poate o sa sune, pe alocuri, cinic, dar lucrurile stau fix asa:
De cate ori mi am pus inima pe tava, respectivele au avut grija sa mi o calce in picioare. Fie de amuzament, fie dracu mai stie din ce motive. Nu neg ca e posibil sa fi ranit si yo, dar n am facut o niciodata intentionat. Ba chiar am incercat sa fiu sincer si sa explic din capul locului ce vreau si ce nu vreau. Ulterior, pentru a evita frustrarile si dezamagirile lacrimogene, m am angajat exclusiv in povesti foarte complicate. In traducere libera, am "iubit" femei aflate deja in alte relatii. Fie aveau iubiti, fie logodnici, fie soti. Cu timpul am inteles ca nu exista femei care sa fie fidele, ci doar femei care nu au gasit inca tentatia sau motivatia potrivita, asta ca sa citez din clasici. Stiu ca orgoliul va indemna cateva reprezentante ale sexului frumos sa ma ocarasca pentru afirmatie. Nu e noua, am mai folosit o candva. Si daca nu sunteti de acord, n am sa ma obosesc sa intru in polemici. Revenind,...am preferat genul asta de artificii, de pseudorelatii, din dorinta de a nu sfarsi cu dezamagirea in buzunarul de la piept. Un psiholog ar putea concluziona vrute si nevrute, dar nu ma atinge prea tare.
Ce n am facut insa, si n am sa pot face, e sa mi bat joc de femeile respective. N am incercat sa le creez probleme de niciun fel. Am pastrat discretia si cred ca un astfel de gest a fost mai mult decat apreciat, ramanand in relatii normale, umane, dupa incheiere. Stiu ca femeile care aleg sa insele o fac rare ori din cochetarie sau manate de instincte reprobabile. Unele poate sunt curioase. Majoritatea o fac insa pentru ca undeva in sufletul lor exista un gol, o neimplinire. Pentru ca o femeie nu insala numai fizic. Atat cat o face, pune suflet. Sau imi place mie sa cred.
Nu vreau sa insinuez ca am facut, vezi doamne, fapte bune, ca am oblojit rani si ca am umplut goluri. Sigur a fost si asa, pentru ca am avut parte de niscai confesiuni de genere. Dar nu s manat de astfel de vanitati. Stiu doar ca au fost povesti frumoase. Stiu ca partenerii lor n au aflat. Si ce nu afli n are cum sa te raneasca, nu?
Poate au ramas ceva regrete duioase, poate si ceva urme, chiar unele extrem de concrete, palpabile...Dar, cu siguranta, au ramas momente absolut deosebite, apreciate la superlativ de catre amandoi. Si a mai ramas ceva. Din pacate, a ramas, in mintea mea, teama. Frica de a nu se intoarce roata. Ma ingrozeste de a dreptul gandul ca as putea sa am o iubita / sotie care sa si gaseasca te miri ce curiozitati sau alinari in alte brate. Nu e un mod sanatos de a pune problema. Sunt constient, dar sunt o persoana extrem de "egoista". Ce i al meu ...musai sa fie doar al meu. :P
Cam astfel stau lucrurile.
Fireste ca pot fi blamat, tras de urechi, mustruluit etc. Se poate comenta in fel si chip, insa nu din dorinta de penitenta las randurile de mai sus. E doar o stare de fapt pe care am ales sa o fac publica si, ca atare, mi o asum. Poate se va schimba dinamica intrebarilor, curiozitatilor :)
In final, un gand bun pentru toate cele care au ales sa imparta cu mine zile, luni sau chiar ani...Sper ca am ramas ca o poveste frumoasa, chiar daca iesita din normele sociale, si nicidecum ca o lectie aspra.
Sarutari de maini si imbratisari tuturor. Cu toata recunostina si caldura de care sunt in stare 

Funestum

Se spune ca daca nu incepi sa ti pierzi din prietenii de demult, nu te maturizezi. Nu neg ca lucrurile stau asa. Ba, parte dintre ei se pierd singuri. Altii renunta la tine, iar despre unii realizezi ca nu erau ce trebuie. Prieteniile in copilarie sunt cele mai curate. Atunci singurele divergente privesc scorul la un meci sau prajitura pe care ai "uitat" sa o imparti. Daca o astel de amicitie rezista si trece proba timpului esti castigat. Cei pe care ti i faci pe parcurs sunt in buna parte prieteni de conjunctura. Cu unul te certi pentru o fata. Cu altul pentru un job sau din cauza banilor. Sunt unele amicitii din interes. Astea sunt cele mai paguboase si s primele care crapa sau ar trebui.Si mai sunt unele prietenii extrem de controversate in ochii lumii. Prietenia cu o fosta iubita. Legenda spune ca o astfel de prietenie nu este posibila. Pentru ca dragostea arsa nu lasa in urma ei decat cenusa. Iubirea nu e intersanjabila. Da, pot fi, oarecum, de acord cu teoria, cu atat mai mult cu cat a fost testata in viata reala de atata amar de lume. Granita dintre iubire si ura este atat de subtila incat o poti trece mult prea usor. Aici intervine insa intelepciunea. Maturitatea dobandita in urma prieteniilor apuse. O personalitate dezvoltata si un caracter sanatos sunt liantul care pot lega intr o relatie frumoasa doi oameni care, la un moment dat, au fost iubiti. Sigur, atunci cand va imbratisati de "bun regasit" sau "ramas bun",...un fior strabate sinapsele. Sigur ca, intr o fractiune de secunda, mirosul parului celuilalt iti trezeste o multitudine de amintiri. Daca sentimentele au fost sincere, nu poti nutri niciodata malitiozitati si egoism ieftin. Nu te bucuri ca ea/el a esuat in urmatoarea relatie, afisand totusi o mina afectata. Si, sub un zambet fals, nu "plangi" ca i e bine in actuala poveste. Daca v ati iubit, v ati respectat. Daca v ati iubit, obligatoriu iti doresti din suflet ca celuilalt sa i fie bine pe mai departe. Si daca asta nu e cea mai inalta forma de prietenie, atunci nu stiu ce e !?! Desigur este neconventionala, iesita din firescul nefiresc al "normelor sociale". In evul actual exista ,aproape reliagia, ca musai ea a fost curva sau el a fost porc-nesimtit. Intransigenta e lege de capatai.
Dragii mei, intre alb si negru exista o infinitate de nuante minunate de gri. Cine le intelege si le strange in splendida clepsidra a vietii, e castigat pe veci. Si cine are nevoie de o prietenie de salon, cand poti sa cultivi ceva dincolo de bine si de rau? Plus ca dintr o prietenie sincera, adevarata, se nasc cele mai frumoase si trainice povesti de amor. De ce matematica iubirii n ar implica si reciproca ?!...Chiar daca sufletul e poezie si mai putin riguare.
Nu vor exista niciodata congruente absolute, nici in dragoste, nici in prietenie. Unul va iubi mai mult. Unul va fi un prieten "mai devotat". Dar asta nu e nicidecum un neajuns. Preaplinul unuia va umple micile brese din sentimentele ceiluilalt. Aici sta frumusetea si trainicia.
Deci, sa fim maturi ! Sa ardem tovarasiile ce trebuie arse si sa construim relatii de prietenie dincolo de univers ! Dincolo de intelegere si prejudecata.
V am cuprins !...caci imbratisarea calda topeste orgolii si aprinde inimi.

Un Ron per luna...

Există o vorbă românească prietenoasă cu mediul: "râzi ca prostu' de ce și aduce aminte".
Yo numa mustăcesc, da' nu înseamnă că s departe😁.
Acum ceva vreme, m am dus la un punct de lucru RCS RDS să mi iau un card tv și niște extraopțiuni de programe. Pe atunci încă nu se putea olnline. La ghiseu, o fătuță la vârsta la care hormonii nu prea te mai lasă la biserică.😋I am spus oful si doleanțele, iar ea a fost mai mult decât receptivă. Cu un zâmbet, pe care n am reușit să l clasific, m a întrebat dacă nu vreau și canalul pentru adulți. Argumentul, de complezență, firește, a fost că nu mă costă mai mult de 1 leu. În mod normal, m aș fi fâstâcit și aș fi refuzat, intr o efuziune pudinbondardă. 😜 Nu s a intamplat, însă, deoarece eram concentrat pe zâmbetul ei kinky. Am articulat un DA hotărât. Și a țuguiat buzele și mai abitir, iar buna dispoziție a inundat o definitiv.
Când mă gândesc la moment, imi doresc ca reacția ei să fi reprezentat un mod feciorelnic de a mi bate vreun apropo. În mintea mea, atunci, deja îmi sugera o vizită pentru inaugurarea cardului, cu respectivul post, firește. 😁😋. Acum mă întreb dacă nu cumva moaca mea emana prin toți porii :" sunt un frustrat singur cuc și am nevoie de adult content". 😂🙄🙈
Poate de aici și zâmbetul intraductibil al fetișcanei😋.
Cum, necum, ...un lucru e cert în momentele de adâncă izolare. A fost cel mai cu folos leu cheltuit vreodată. 😁😂.
Danke shone, my fair lady! 😁🔞

Optsprezece Aprilie

Paștele este în primul rând despre eliberare. Eliberarea din chingile urii, falsității, ego ului nemăsurat.
Paștele este despre iubire. Iubirea caldă, generoasă, purificatoare, sub toate formele ei.
Să iubești înseamnă să dăruiești. Să ți oferi ființa până la epuizare.
Paștele este lumina învierii. Renașterea spiritului osândit pe altarul iubirii, pentru a fi gata de o nouă jertfă.
De aceea, mântuirea nu se poate întâmpla fără sacrificiu. Și ce poate fi mai curat și înălțător decât ofranda pe altarul dragostei?! De semeni, de viață, de natură, de Sine.
Să nu uităm să ne iubim întâi pe noi înșine. Un om care nu se iubește nu știe și nu poate să iubească în afara lui. Căci sentimentul ăsta pur este despre golurile pe care le umplem în ceilalți din preaplinul nostru. O inimă goală e o inimă uscată. Iar pe pământ arid nu cresc decât ghimpi. Spini din care meșterim în fiecare zi coroane pentru un Hristos ostoit de atâta penitență.
Lipsa iubirii noastre îl răstignește an după an. Și o dată cu el, răstignim cel mai de preț dar oferit omului: VIAȚA în iubire.
Și nu în ultimul rând, Paștele este despre iertare. Căci iubirea fără iertare este ca o lumânare fără tremurul sfânt al luminii..

EU...la Vocativ

M a întrebat cineva, odată, de ce multe dintre textele mele sunt violente?, de ce instigă, cumva, la ură? Asta, în condițiile în care yo s un tip liniștit.
N am știut să i răspund. Ba chiar am încercat un protest timid.
În fapt, răspunsul e unul simplu și firesc. Pentru că, sub aparenta calmitate clocotește un vulcan. Sunt o fire vorace. Un agresiv-pasiv, cum ar spune o psihologul. Sunt, în același timp, laș și lipsit de combativitate. Altfel, aș lupta cu mine. M aș croșeta în pasteluri, spre devenire.
Folosesc în scrierile mele punitive persoana întâi, plural, pentru că am înțeles că nu s mai bun decât restul. Iar pentru că lașitatea mă împiedică să evoluez, să mi cauterizez rănile, angoasele ies la lumină. Vehemența reprezintă o formă de defulare. Mă biciuiesc prin intermediari, la comun.
Rău e că nici nu sper, nici măcar la nivel subtil, intim, la retorica lui Cioran. Știu sigur că nu voi fi vreodată "atât de pur încât să mă odihnesc în lacrimi de sfânt"...
Astfel, în loc să mi strig nimicnicia la singular, iau martor complice întreaga lume. Și refuz strigătul acuzativ, grav, solemn al lui Nietzsche: infernul sunt ceilalți!
Sunt conștient că e o falsă mutarea a problemei. Deoarece fiecare, la rândul său, devine "celălalt". E o chestiune de perspectivă, iar în cazul ăsta, semantica nu face nici cât o ceapă degerată.
Și uite așa, cel puțin, am proasta meteahnă de a mi recunoaște defectele.
Le îndrept? Nu! Mă complac asemeni tuturor. Iar ca supapă, zugrăvesc în culori maladive. Aștern flori putrede pe pixeli reci.
În esență , sunt un mâhnit visceral, iubitor de viață virtuoasă. Pe care, însă, mă tem s o gust, s o pipăi și să urlu : ESTE !!!

Ecce Homo

Principii, calități, virtuți,...hai-da-deh.! Să faci parte dintr o clică oarecare!!

Așa l aș parafraza amar și ironic, firește, pe Telemaque. Și muritorul de rand o ia ad literam. Sau, mai degraba, e reflecția unei societăți de o omogenitate patologică incredibilă...în rău.
Omul nu e nicidecum o ființă complexă. Asta i o găselniță filosofică necesară umplerii unor tomuri de hârtie.
Individul are două linii directoare în viață. Lipsa de sinceritate, inclusiv față de el însuși, și răzgânditul. De aici se nasc toate celelalte trăsături ale sale.
Ca să poți fi acceptat trebuie să ai o toleranță incredibilă. Să fii dispus să compătimești și să nu îndrăznești să dai sfaturi.
Oare de ce orientalii recomandă detașarea de persoanele care se plâng în continuu?! De ce ne povățuiesc să nu promitem la bucurie și să nu "blestemăm" la necaz?! De ce insistă că suntem ceea ce gândim, mâncăm, iubim?!
Nu cumva știu ei calea?!
Și de ce nouă ne sunt la îndemână fățărnicia, masochismul?
Avem prieteni doar de interes, iubim doar din interes, acționăm , în general, doar mânați de egoism. Suntem vanitoși și vindicativi. Iar victimizarea este prima noastră natură!
Păi cu așa o zestre genetică, aproape, ce pretenții putem ridica?
E realist să ne întrebăm de ce ni se întâmplă lucruri? Nici nu o facem. Sau dacă se întâmplă, raspunsul, menit sa ne mângâie instinctul de conservare și să ne cauționeze, este unul singur: soarta!
Pentru că nu putem accepta că suntem sursa răului, căutăm țap ispășitor în misticism. Predeterminarea, intr o variantă exhaustivă, este cheia noastră de boltă. Suntem nihiliști, fataliști și iubim asta. Altfel, ciobanul din Miorita ar fi trăit și astăzi...
Iubim să ne fie rău, fugim de lumină. Ne hrănim cu milă. Facem totul pentru a fi compătimiți, după cum spuneam. Iar dacă cineva nu achisează îl blamăm și l surghiunuim mai ceva ca pe Moise cu poporul său în deșert.
Stoicii ne îndemnau să reintrăm în noi înșine, caci acolo vom găsi bucuria. Yo cred cu tărie că tot acolo aflăm și nămolul care ne sufocă.
Orice schimbare începe din lăuntru. Numai că omul, desi e supus schimbării, morfologic,...spiritual refuză acceptarea acestui adevăr izbăvitor.
Ne e comod în universul ăsta mărunt și meschin în care putem fii răi și vicioși, visând în tihnă la izbăvirea proverbială, promisă de un Dumnezeu - singur responsabil de destinul nostru.