Stii, am prostul obicei sa citesc. Uneori imi permit luxul, unii ar spune chiar aroganta, sa recitesc randuri de margean din literatura clasica. Fara exercitiul asta, cel mai probabil n as fi in stare sa simt lucrurile din jur si sa le percep filigranul cu care ne tes panza vietii.
Suficienta celor care nici macar n au sters vreodata de praf copertile unei carti,...ma sperie si ma dezarmeaza. E perfect posibil sa te strecori printre insiruirea zilelor si asa. Sa porti pe sub camasa un suflet spelb, gol, pe care sa l masori dupa grosimea codrului de paine si a povestilor sordide de alcov. Un fel de bucurie de a trai viermicios, teluric. De fapt, e doar un infinitiv existential blocat intr un soi de redundanta de purgatoriu. Mancat, culcat, sculat, lucrat, mancat, culcat...s.a.m.d
Sa iesi din hatisul purulent si sa deschizi o carte, presupune o asumare desavarsita. E o iscalitura pe un cec in alb. O introspectie periculoasa, deoarece a ti expanda orizonturile inseamna sa ti asumi talazurile care iti vor lovi malurile launtrice. Nu banuiesti ce ti poate trezi in simtirile amortite... Trebuie sa intelegi ca o data cu prima pagina te desparti definitiv de fostul SINE. Descoperi, pasesti pe nou, culegi roade, dar te si ranesti. Iti frigi inima, iti sugrumi creierul. Insa merita.Toate astea aduc stropi de roua divina in sufletul pe care l ai purtat aproape ilegal cu tine.
Si, daca am inceput prin a ma confesa ca recitesc, e firesc sa pomenesc romanul ce mi s a odihnit in palme deunazi. E vorba despre Baltagul, chinuitorul de minti ingenue, deznadajduite in fata babaului numit: bacalaureat.
Lectura, departe de a fi tocmai o plimbare in parc, te provoaca sa te cutremuri in fata simplei cugetari a lui Nechifor Lipan, care, prin gura Victoriei, marturiseste parca atemporal ca "omului ii e imposibil sa si intreaca umbra".
Te provoc sa incepi cu scriitura lui Mihail Sadoveanu. Iar daca, dupa o prima experienta, existenta va inceta sa fie buna cu tine si te va chinui cu tot soiul de intrebari,...continua sa citesti. Poate ca viata nu se rezuma la carti, dar cu siguranta ele sunt mesterul care ii faureste potcoave de aur.
Intr o concluzie usor abraziva, inchei randurile astea cu o zicere a unui alt mare scriitor, care mi a staruit de multa vreme in minte:
Suficienta celor care nici macar n au sters vreodata de praf copertile unei carti,...ma sperie si ma dezarmeaza. E perfect posibil sa te strecori printre insiruirea zilelor si asa. Sa porti pe sub camasa un suflet spelb, gol, pe care sa l masori dupa grosimea codrului de paine si a povestilor sordide de alcov. Un fel de bucurie de a trai viermicios, teluric. De fapt, e doar un infinitiv existential blocat intr un soi de redundanta de purgatoriu. Mancat, culcat, sculat, lucrat, mancat, culcat...s.a.m.d
Sa iesi din hatisul purulent si sa deschizi o carte, presupune o asumare desavarsita. E o iscalitura pe un cec in alb. O introspectie periculoasa, deoarece a ti expanda orizonturile inseamna sa ti asumi talazurile care iti vor lovi malurile launtrice. Nu banuiesti ce ti poate trezi in simtirile amortite... Trebuie sa intelegi ca o data cu prima pagina te desparti definitiv de fostul SINE. Descoperi, pasesti pe nou, culegi roade, dar te si ranesti. Iti frigi inima, iti sugrumi creierul. Insa merita.Toate astea aduc stropi de roua divina in sufletul pe care l ai purtat aproape ilegal cu tine.
Si, daca am inceput prin a ma confesa ca recitesc, e firesc sa pomenesc romanul ce mi s a odihnit in palme deunazi. E vorba despre Baltagul, chinuitorul de minti ingenue, deznadajduite in fata babaului numit: bacalaureat.
Lectura, departe de a fi tocmai o plimbare in parc, te provoaca sa te cutremuri in fata simplei cugetari a lui Nechifor Lipan, care, prin gura Victoriei, marturiseste parca atemporal ca "omului ii e imposibil sa si intreaca umbra".
Te provoc sa incepi cu scriitura lui Mihail Sadoveanu. Iar daca, dupa o prima experienta, existenta va inceta sa fie buna cu tine si te va chinui cu tot soiul de intrebari,...continua sa citesti. Poate ca viata nu se rezuma la carti, dar cu siguranta ele sunt mesterul care ii faureste potcoave de aur.
Intr o concluzie usor abraziva, inchei randurile astea cu o zicere a unui alt mare scriitor, care mi a staruit de multa vreme in minte:
„Daca realitatea cotidiana ti se pare saracacioasa, nu da vina pe ea; invinovateste-te pe tine insuti ca nu esti indeajuns de poet pentru a-i pune in lumina bogatia.”
(R.M.Rilke)
(R.M.Rilke)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu